Tatăl meu ne-a părăsit pe mine și pe mama mea când aveam zece ani. Din viața noastră împreună îmi amintesc doar certuri și înjurături. Mama mea a primit pensie alimentară prin intermediul instanței. Dar banii pe care îi plătea drept pensie alimentară nu puteau fi numiți un ajutor. Mama mea a murit devreme, lăsându-mă singur. La doi ani după moartea ei, m-am căsătorit și am născut un fiu. Locuiam în apartamentul meu cu două camere, pe care l-am moștenit de la mama mea. După nașterea băiatului, relația noastră cu soțul meu s-a deteriorat, dar nu în mod critic. Într-o zi a sunat soneria de la ușa noastră. M-am dus să o deschid și acolo se afla tatăl meu.
În persoană. Ei bine, dacă stai să te gândești, nu este un străin pentru mine, m-am gândit și l-am lăsat să intre. – Bună ziua, fiica mea. Am venit să locuiesc cu tine, – a spus el, abia trecând pragul. – Ai înnebunit de bătrânețe? De ce să te primesc în casă?”. am întrebat surprinsă. Ți-am plătit pensie alimentară? Da, mi-ai plătit. Deci, conform legii, trebuie să-mi asiguri bătrânețea, – nu a ezitat să-și argumenteze afirmația, – Și unde te voi pune? Avem deja puțin spațiu, – am spus eu. – Asta vă privește.
Trebuie să te adăpostesc, punct, – a spus el. După cum s-a dovedit, a fost dat afară din cea de-a doua familie. Și cum cealaltă familie nu era înregistrată oficial, tatăl nu a putut să le arate nimic. Așa că a venit la mine. A trebuit să-l las să locuiască la mine. Nu s-a despărțit de viciul său și chiar a început să-l implice pe soțul meu în activitățile sale. Relația mea tensionată cu soțul meu s-a transformat în scandaluri. L-am dat afară din casă pe soțul meu. Dar nu voi cere pensie alimentară. Pentru ca el să nu poată, în viitor, să aibă pretenții față de fiul meu.
