familia mea. M-am săturat să tot explic același lucru tuturor. Nimeni nu mă înțelege. Mama mea l-a mulțumit mereu pe fratele meu în toate. Îi cumpărau haine noi, iar eu le purtam până se rupeau.
Fratele meu avea tot ce-și dorea, iar eu nici măcar nu eram ascultată. Am vrut înțelegere și iubire din partea mamei mele, dar tot ce am primit a fost o mulțime de abuzuri. Întotdeauna am fost singura vinovată pentru tot. Tatălui meu nu i-a păsat de mine și de fratele meu, ne-a părăsit când eram mici. Când am intrat la universitate, tatăl meu a murit. Eu și fratele meu am devenit moștenitorii apartamentului său .
сând am împlinit 21 de ani, fratele meu s-a căsătorit. Fratele meu și cumnata mea au început să locuiască cu mama noastră. De atunci, nu am mai vrut să vin acasă în weekenduri, pentru că nu eram deosebit de binevenit acolo.
“Poți să vii oricând vrei”, îmi spunea mama. Dar nu voiam să locuiesc într-un loc în care nu aveam propriul meu spațiu. Cumnata mea a născut un copil. Trei ani mai târziu, a rămas din nou însărcinată. După aceea, mi-am dat seama că nu mai era loc pentru mine în apartament. Acum aparține fratelui meu și familiei sale.
Așa că am decis să închiriez un apartament.
– Trebuie să ne înțelegi”, a spus mama mea .
Atunci am decis să îi ofer fratelui meu partea mea din apartamentul pe care tatăl meu ni l-a lăsat. Cumnata mea era pe cale să nască al treilea copil. Dar fratele meu a spus că nu aveau bani să îl cumpere înapoi. I-am propus să vindem apartamentul tatălui meu și să împărțim banii în mod egal. Fratele meu a țipat că vreau să-i las fără casă. Mama m-a rugat să nu mă grăbesc să vând casa. Se pare că nimănui nu-i pasă de mine și că trebuie să-mi rezolv singură problemele. Ce ar trebui să fac?
