– Bună dimineața, trezește-te!
Mama a intrat liniștită în camera mea și m-a mângâiat pe cap.
– Ești așa de mare acum. La mulți ani, fiule.
Mama l-a îmbrățișat strâns și i-a înmânat o cutie mică.
– Mulțumesc, – am sărutat-o înapoi pe mama și ea s-a dus în bucătărie.
Astăzi am împlinit 17 ani. Am desfăcut repede pachetul și am văzut un telefon nou. Puteam doar să visez la un astfel de telefon. Acum două săptămâni l-am pierdut pe al meu, iar în societatea noastră este destul de dificil să rămâi fără comunicare și fără acces la internet. Acum trebuia doar să restaurez toate numerele pierdute.
– A sunat bunica ta – a spus mama mea – a sunat la vechiul tău număr și a spus că nu a putut să dea de el. Sunați-o înapoi.
– Bine, o clipă.
Aprinzând telefonul și introducând cartela, am început să formez din memorie numărul bunicii mele, nu-mi aminteam exact ultimele patru cifre, dar totuși apelul a fost efectuat
Bătrâna locuia într-o căsuță la marginea satului.
– Trăisem deja 80 de ani, acum vreo 10 ani mi-am îngropat soțul. Un an mai târziu, catastrofa mi-a luat fiica, ginerele și nepotul, – își spunea adesea bunica, – și pentru ce continui să trăiesc. Cine are nevoie de mine în această lume? Nu am familie sau rude. Toți vecinii mă sfătuiesc în unanimitate să mă mut la oraș, fiica mea mi-a lăsat un apartament spațios cu trei camere. Și ce mă voi face acolo? Să stau și să mă uit la oameni de la balcon? Iar aici am o fermă și aer curat.
Telefonul a sunat pe masă. Un vechi cadou de la fiica mea. Întotdeauna încărca telefonul, deși nu mai avea pe cine să sune. Iată că o sună un număr complet necunoscut.
– Alo…
– Bunico, bună!” – spuse o voce în telefon, – Îmi pare rău că nu te-am sunat de aproape o lună. Acesta este noul meu număr acum, mă poți suna pe el. Mama mi-a spus să te sun pentru că ai început să-ți faci griji pentru mine.
Bătrânei nu-i venea să creadă ce auzea, s-a așezat pe canapea și ceva a început să se strângă în inima ei.
– Nepoată, tu ești? – a șoptit bunica.
– Da, eu sunt, și cine altcineva ar putea fi? – a continuat să sune vocea.
– Bunico, iartă-mă că nu te-am vizitat de mult timp. Tot timpul apar unele cazuri noi.
– Ce mai faci?” – femeia plângea deja în telefon, – Plănuiam de mult timp să te vizitez, dar se pare că încă nu e momentul.
– Bunico, nu mai plânge, voi avea examene în curând. De îndată ce voi trece totul, voi veni la tine de sărbători. Mi-a fost dor de plăcintele tale parfumate. Rezistă și ai grijă de tine.
– Îți mulțumesc că m-ai sunat. Dacă ai ocazia, sună-mă din nou.
– Bunico, de ce ești așa de prost dispusă? Vrei să te sun în fiecare zi?
– Ce mai fac părinții tăi?
– Sunt în rai. Sunt bine. Bine, bunico, trebuie să plec. Te sun mâine, la revedere.
S-au auzit niște bipuri scurte în receptor. Femeia s-a ridicat în picioare și s-a apropiat de icoană. Și-a făcut cruce și s-a hotărât să se roage. O scânteie și o speranță au apărut din nou în ochii ei.
Bărbatul a pus telefonul jos. “Bunica a fost foarte ciudată astăzi, nici măcar nu m-a felicitat de ziua mea, ci doar a plâns în telefon. Examenele au trecut neobservate. În fiecare seară, tipul își suna bunica și îi povestea tot ce se întâmpla în viața lui. I-a povestit despre petrecerea de absolvire. Bunica, căreia cândva îi plăcea să predea și să dea sfaturi, din nu știu ce motiv nu făcea decât să tacă și să suspine încet.
– Mamă, am ajuns acasă!” – a intrat băiatul în bucătărie, unde se afla mama lui.
– Înțelegem cu toții că ai avut o mulțime de treburi personale, examene și absolvire, dar o poți suna pe bunica ta. Ea este singura care ne-a mai rămas!
– Eu nu înțeleg nimic. O sun în fiecare seară. Lasă-mă să o sun eu de față cu tine și o să ne lămurim. Băiatul a format numărul de telefon al bunicii sale.
– Alo? Alo, poți să-mi explici de ce spui că nu te sun deloc?
– Îmi pare rău. Mi-am dat seama în a treia zi că tocmai ai format un număr greșit. Dar nu am găsit puterea de a-ți spune adevărul. Nu am vrut să renunț la atâta fericire.
O săptămână mai târziu, bunica mea gătea. Iar tipul cu familia lui se ducea în sat să o cunoască.
Ți-a plăcut povestea?
