– Ei bine, Mary, împachetează-ți lucrurile, am scos casa la vânzare, ești fată mare acum, poți să ai grijă de tine.
– Dar unde mă voi duce, mătușă?
– Du-te la tatăl tău. Mama și bunica ta ți-au ascuns totul. Locuiește în capitală și se spune că este un mare om de afaceri. O să-mi mulțumești mai târziu, – a zâmbit mătușa mea – și noi suntem șapte, îi hrănești, îi îmbraci și îi încălțești pe toți…
Femeia a pus pe masă un teanc de foi vechi și decolorate și o fotografie alb-negru. Pe ea, o tânără mamă stătea în brațele unui tip înalt și chipeș.
– Sunt porumbeii noștri, tatăl tău a servit în unitatea militară locală, iar mama ta și-a pierdut capul când l-a văzut. – De ce s-au despărțit? – a întrebat Mary.
– El a plecat la oraș, dar părinții lui erau nemulțumiți că urma să se căsătorească cu o fată de la țară, așa că nu s-a mai întors pentru mama ta. A continuat să scrie și să scrie scrisori, apoi s-a oprit… În curând te-ai născut tu.
– Deci tata nu știe nimic despre mine?
– Ba da, mama ta a fost mândră de noi, te-a născut și te-a purtat singură. Măcar ar fi putut să trimită un mesaj, să ceară ajutor…
Mary a crescut cu mama și bunica ei, nu știa nimic despre tatăl ei și în familia lor nu se obișnuia să vorbească despre el. În toate încercările, mama ei a păstrat o tăcere strictă. Bunica ei a decedat în urmă cu cinci ani. Iar mama a decedat destul de recent, era bolnavă de mult timp, nu existau bani pentru medicamente, nu avea unde să aștepte ajutor… Dacă mătușa ei i-ar fi spus mai devreme despre tatăl ei… dar la ce să se mai gândească? A doua zi după acea conversație, fata și-a strâns lucrurile, a luat batista mamei și inelul bunicii, un teanc de scrisori cu o fotografie veche a părinților ei și a plecat spre gară.
Capitala a întâmpinat-o pe fată cu o ploaie torențială și rece, iar haina veche nu a protejat-o de vântul pătrunzător. A trecut pe lângă ferestrele luminoase, pe lângă panourile frumoase, viața capitalei, cu care încă trebuia să se obișnuiască, clocotea în jurul ei. În timp ce se afla în apropierea uneia dintre ele, a descoperit că îi lipsea geanta în care se aflau banii și obiectele personale… Își pusese documentele într-un buzunar secret de la piept, așa cum o sfătuise mătușa ei, și i-a mulțumit pentru asta. Dar ce să facă acum, nu-și mai amintea adresa, iar aceasta se afla tocmai în buzunarul geanta dispărută… Fata s-a așezat pe valiză și a plâns.
– Ce s-a întâmplat cu tine? Ești bolnavă? – A auzit vocea cuiva și și-a ridicat privirea. Vocea aparținea unui tânăr de douăzeci și cinci de ani.
– Nu, sunt bine, sunt doar… puțin obosită.
– Și totuși, poate te-aș putea duce la tine acasă, nu arăți prea bine.
– Nu am o casă aici. Am sosit acum câteva ore…
Nu mai putea să vorbească, își dădu brusc seama că nu mai avea unde să se ducă, până la urmă fata se bazase pe tatăl ei să o ajute măcar în primul rând, naiv… Între timp, bărbatul a ajutat-o să se ridice, a luat valiza și a condus-o la mașină.
– Haide, nu locuiesc departe, măcar o să te încălzești, o să bei un ceai și apoi o să ne gândim cum să te ajutăm.
– Numele meu este Alex, – a zâmbit el.
– Eu sunt Mary. Ce mai faceți? De ce mă ajuți? Sunt un străin pentru dumneavoastră.
Alex a privit-o în tăcere și apoi a spus:
– Semeni foarte mult cu sora mea, care a murit acum câțiva ani… Ajunsă deja acasă, Alex i-a dat fetei un ceai fierbinte, ea i-a povestit de ce a făcut atâta drum, despre poșeta pierdută și despre casa ei, care în curând va aparține unor străini. Deodată, o fotografie veche, într-o ramă frumos sculptată de pe bibliotecă, i-a atras atenția.
– Cine este aceasta? – l-a întrebat ea pe bărbat în timp ce se apropia.
– Este tatăl meu vitreg. De ce? Voi doi vă cunoașteți?
– Așteaptă!” Mary s-a repezit la valiză și a desfăcut pachetul de scrisori. A luat fotografia veche a tatălui ei, tatăl ei semăna atât de mult cu bărbatul din fotografie.
– Uite, privește.
– Deci este el! Era încă în armată. După ce tatăl ei s-a întors, s-a căsătorit pentru prima dată, dar un an mai târziu căsnicia lor s-a destrămat. Cinci ani mai târziu a cunoscut-o pe mama mea, eu aveam trei ani pe atunci, tatăl meu vitreg mi-a dat numele lui de familie și m-a crescut ca pe propriul fiu. Deci el este tatăl tău?
– Da, așa este, semnătura lui este și pe scrisori…
– Asta e… Da, – a zâmbit Alex – deci tu ești sora mea vitregă, ei bine, mă bucur să te cunosc. Du-te și bea-ți ceaiul, ești obosită de la drum…
– Louisa… Când am văzut-o prima dată în magazinul local, nu mi-am putut lua ochii de la ea, cât de frumoasă era. – Deci tu ești fiica ei?
Mary stătea în picioare schimbându-se din picior în picior, nu dormise toată noaptea de dinainte, se întreba cum era el, cum o va întâlni. Oare o va alunga? Ușa le-a fost deschisă de un bărbat înalt, cu părul cărunt și des, dar care părea încă destul de tânăr.
– Părinte, ea este Mary. Avem ceva important de discutat cu dumneavoastră, a început Alex.
– Bună ziua, intrați înăuntru. În timp ce Mary se uita în jur, Alex a pus pe masă un teanc de scrisori și o fotografie. Mâinilor tatălui ei vitreg îi tremurau; nimeni nu știa cât de dragă îi era Louise în suflet, cât îl costase să rupă relația lor de dragul unei căsătorii profitabile pentru afacerile tatălui ei.
Nimeni nu știa că el venise de mai multe ori să o vadă pe Louise, dar ea nu-l lăsase să intre pe ușă, nu-l asculta, și totul încă se putea schimba.
– Ei bine, bună ziua fiică! Bine ai venit acasă, – a îmbrățișat-o pe Mary, – am iubit-o foarte mult pe mama ta, ei bine, nu plânge, totul va fi bine, crede-mă, dacă aș fi știut de tine înainte…
Au trecut câțiva ani, Mary și Alex s-au împrietenit, tatăl său vitreg, retras din afaceri, a trecut conducerea firmei în mâinile fiului și fiicei sale. Iar casa lui mare și goală s-a umplut de bătăile picioarelor copiilor și de râsetele răsunătoare ale micilor nepoți.
