– Diana, așteaptă.
Diana se întoarse spre voce; știa că Sam o aștepta din nou pe banca din fața casei, care nu era deosebit de vizibilă la umbra copacilor.
– Ah, tot tu ești, spuse Diana cu indiferență, de ce stai mereu pe aici, nu te-ai plictisit încă?
Sam i-a înmânat cu ezitare florile Dianei și a spus, ca și cum ar fi inventat o scuză:
– Am vrut doar să te văd, asta e tot.
A rămas acolo cu buchetul întins. Diana a suspinat și a luat florile cu reticență.
– Ce am de gând să fac cu tine? – a spus Diana supărată: – Copilăria s-a terminat, Sam. Nu ești nimic pentru mine, nu ești nimic. Îți spun asta aproape în fiecare zi, iar tu insiști să vii aici, ce grădiniță.
– Diana, nu pot să nu te mai văd, atâta timp cât este mai puternic decât mine. Oare va dispărea vreodată?
– Nu va dispărea niciodată dacă vei continua să te învârți pe aici în fiecare zi, se supăra fata, pentru a suta oară, îți spun: nu ești nimic pentru mine.
– Nu te supăra, Diana, nu-ți stă bine. Noapte bună, vise plăcute”, a zâmbit Sam și a plecat.
Sam s-a îndrăgostit de Diana de îndată ce a văzut-o.
Diane, nouă la școala unde mergea Sam, venise în clasa a șasea și stătea cu el. Dianei îi plăcea și ea de Sam și erau ca acul și ața, oriunde mergea el, mergea și ea.
Iar acum, că anii de liceu erau în spatele ei, Diana nici măcar nu mai voia să-l vadă pe Sam, iar tânărul nu voia să creadă într-o schimbare atât de dramatică a Dianei și a relației lor. Cum se putea ca el să fie “nimic”? Nu putea accepta acest lucru și în fiecare zi o aștepta în fața casei.
Uneori, bărbații o duceau pe Diana cu mașina lor, iar pentru Sam era insuportabil de dureros. În astfel de momente își jura că nu se va mai apropia niciodată de casa ei, dar a doua zi, seara, picioarele îl purtau până la banca prețuită.
Iar Diana, în timp ce bărbatul o conducea la intrare, știa că Sam stătea acolo, pe bancă, la umbra copacilor. Asta o făcea să se simtă puțin incomodă, dar se gândea: poate că atunci când o va vedea cu altcineva, va scăpa în sfârșit de ea.
-De ce stai aici în fiecare seară? – Sam și-a ridicat privirea și a văzut-o pe fetița amuzantă de lângă el. Pistruiții răutăcioși de pe fetița cu nasul strâmb păreau să danseze când zâmbea, iar în lumina lămpilor de stradă buzele ei nu-și pierduseră din strălucire, ochii de culoarea alunei scânteiau la tânăr, iar smocul de păr roșu aprins părea să strălucească o aureolă în jurul feței frumoase a fetei. Lângă ea, un câine la fel ca ea, roșcat, alerga și sărea fericit și vesel.
Lui Sam i se părea un înger răutăcios cu un câine, a zâmbit și și-a spus surprins:
– Stau și aștept un miracol, dar nu se întâmplă.
– Și poate că nu este necesar să stai și să aștepți? Poate că ar trebui să ne ridicăm și să mergem să ne plimbăm și să o căutăm? – Eu și Charlie al meu mergem la plimbare în fiecare seară și te putem lua în compania noastră și putem merge împreună și să căutăm un miracol. Haideți.
Sam se uită în direcția intrării Dianei, apoi se ridică în picioare cu hotărâre:
– Cred că mă voi plimba cu tine în căutarea unui miracol.
Diana a fost surprinsă, chiar alarmată, pentru prima dată după atâta timp că Sam nu ieșise în întâmpinarea ei. A încetinit și s-a uitat în lateral la bancă, dar tânărul nu apărea. S-a mirat, s-a îndreptat spre bancă, iar banca era goală. “Goală”, îi răsunau cuvintele cu durere în suflet.
Diane a auzit lătratul entuziast al unui câine care venea dinspre locul de joacă. Câinele țopăia în jurul fetei și a lui Sam, Sam al ei, care mergea lângă ea. A ei?
Gelozia îi chinuia sufletul fetei, durerea de a pierde ceva important în viața ei, iar astăzi, prima dată când Sam nu o întâlnea, exista un gol ireparabil, un “spațiu gol”, iar “îngerul” roșcat o îndepărta pe Sam tot mai mult de Diana.
