Aveam opt ani când tatăl mamei mele a venit să locuiască cu noi. Îl văzusem doar de câteva ori până atunci – locuia undeva departe, în nord. Știam că undeva departe exista un astfel de om, tatăl mamei mele, bunicul meu. Dar asta nu a afectat nimic. Și apoi a început.
Am împlinit opt ani! – Bunicul! Știi să desenezi fulgi de zăpadă? Bunicul își ia cu curaj creionul în mână. Apoi îmi mărturisește că nu știe să deseneze deloc. Nimic! Dar eram doar el și cu mine acasă, așa că nu aveam cui să cer ajutor. Și – oh, Doamne! Bunicul a desenat!
Am unsprezece ani! Am fugit în camera lui plângând tare: – Bunicule! – Fata mea, ce faci? Tu plângi? – Eu vin cu tine! Vreau să vin cu tine! – Ei bine, hai să mergem! Îmbracă-te. – Mama… Nu vrea să plece… Bunicul pleacă în tăcere. Și se întoarce cinci minute mai târziu: – Hai să mergem, mama a zis că e bine. Dar a spus că dacă după aceea nu-ți vei face temele cum trebuie, eu voi fi responsabil pentru tot! Mergem cu bunicul la ciuperci. Apoi, după ce aducem acasă coșuri pline, mergem fiecare pe drumul lui. Eu – să-mi fac temele, bunicul – la bucătărie, să curețe ciupercile. Mă străduiesc din răsputeri – nu pot să-l dezamăgesc pe bunicul meu. A doua zi iau trei note de 10 la școală.
Am 12 ani! – Fetița mea, nu judeca oamenii atât de aspru, gândește-te, până la urmă, este prietena ta. – Fosta prietenă! Fosta prietenă! – Ei bine, nu fi atât de categorică. Aici vorbești, vorbești despre ce s-a întâmplat și s-ar putea să te răzgândești. Iar când o vei face, crede-mă, îți va fi rușine că ai vrut, așa cum spui tu, să-i smulgi capul și să-i smulgi părul din cap! – N-o să fac asta! Nu va fi! Nu va fi! – Ești foarte supărată, așteaptă până mâine, totul se va rezolva. Am avut o întâmplare în viața mea… Și bunicul meu povestește ceva asemănător, după care nu mi s-a mai părut că cearta cu cea mai bună prietenă a mea era sfârșitul a tot și o catastrofă universală. Această conversație dintre mine și bunicul meu mă învață să analizez situația, încercând să nu fac lucruri pripite.
Acum am treisprezece ani! – Părinții mei sunt chemați în biroul directorului școlii. Bunicule, dar tu…? – Ce ai făcut? – N-am făcut nimic. – Atunci de ce m-au chemat? Doar că fetele fumau și… – Te referi la fete? – Stăteam acolo, atâta tot! – Ascultă, rază de soare, e al meu. O să mă duc la școală și n-o să le spun nimic părinților mei. Dar trebuie să-mi promiți… – Bunicule, promit că n-o să mai fac asta niciodată, promit! Și chiar nu am mai apucat nici măcar o țigară.
Am paisprezece ani! – Doamne, fata mea, ce s-a întâmplat cu părul tău? L-ai vopsit, nu-i așa? Dar mama ta ți-a spus s-o faci! – Mama a spus că e în regulă”, am plâns. Îmi doream foarte mult să-mi vopsesc părul, mama multă vreme nu m-a lăsat, m-a certat, a țipat, iar apoi doar a făcut semn cu mâna: fă ce vrei. Și acum stau în baie, în fața oglinzii. Părul meu avea o nuanță atât de sălbatică, de parcă aș fi intrat într-un film de groază. Iar bunicul meu se uită la mine și începe să râdă isteric. Asta mă face să plâng și mai tare. – Bine, nu plânge, hai să mergem la coafor. Seara îmi întâmpin părinții cu o nouă și superbă culoare de păr. – Îți stă bine, spune mama.
Am cincisprezece ani! Mă întorc acasă de la o petrecere aniversară. Pe hol, mama iese în fugă să mă întâmpine. – Ai băut? – Doar puțin, răspund eu, dar simt cum îmi târâi limba. – Oh, doar un pic! Ei bine, mama mea face scandal. La țipăt, tata și bunicul meu ies în fugă. Acesta din urmă, evaluând situația, mă împinge repede într-o cameră, iar pe mine și pe părinții mei – în alta: numai discuții – până dimineață. A doua zi mă strecor în bucătărie, îngrozită să mă gândesc că părinții mei stau deja acolo. Au nevoie de o modalitate de a explica. Și atunci aud vocea bunicului meu: – Aha, vezi cât de multă dreptate ai! Să nu uiți de tine! – Și cu mine cum rămâne? – Ce, și tu te-ai dus la un bal cu prietenii tăi când aveai cincisprezece ani. Și de acolo ai fost dus sub braț. Nu mai erai în stare să mergi singur! Așadar, fiica ta este încă o fată cuminte. Ei bine, a băut o picătură. Ce părere ai avut? Am intrat cu îndrăzneală în bucătărie. Nimeni nu mi-a spus nimic.
Am 23 de ani! – Bunicule, o să fii străbunic. – Ei bine, mă bucur! Când anume? – Mâine mă duc la doctor să aflu! – I-ai spus mamei tale? Și soțului tău? – Nu am spus nimănui încă, doar ție. – Ei bine, spune-le. Și să nu le spui că eu am aflat prima. – Oh, bunicule, serios…
Am douăzeci și patru de ani! Fiul nostru are o lună. Toate rudele s-au adunat pentru această ocazie. Îl aud pe bunicul meu vorbind cu mama mea: “Ei bine”, spune el, “se pare că mi-am îndeplinit toate obligațiile, am trăit suficient de mult ca să-mi văd strănepotul, singurul lucru care mai rămâne de făcut este să… – Să mă căsătoresc! – Mama râde. – Ce e așa de amuzant? – Bunicul spune serios. – Da, să te căsătorești! – Păi, hai, caută-ți o mireasă… – Mama râde. – Deja! Mama se oprește din râs. Atât ea cât și tata se uită la bunicul cu gura căscată. Apoi încep să râd și eu. – De ce râdeți? Știai totul? Păi, fiica mea… Păi, cum să-i explic că o cunosc pe mireasă de mult timp, că îmi place foarte mult de ea și că am cumpărat un costum pentru nuntă cu bunicul?
Care este relația ta cu bunicul?
