În urmă cu aproximativ cinci ani, părinții mei au cumpărat un teren și au început să construiască o viitoare casă. Au vrut să-mi dea apartamentul lor cu două camere, dar apoi, din lipsă de bani, au decis să-l vândă. În toți acești ani, eu și soțul meu i-am ajutat în mod activ din punct de vedere financiar. Pe terenul respectiv mai exista o casă, dar părinții mei au decis să o demoleze, deoarece era improprie pentru locuit. Întregul buget al familiei a mers apoi la construcția acesteia. După nuntă, eu și soțul meu am economisit toți banii pentru ipotecă. Locuiam într-un apartament închiriat și economiseam din greu. Părinții mei de atunci și-au cheltuit toate veniturile pentru această construcție.
Nu așteptam niciun ajutor din partea lor, pentru că suntem adulți, ne vom descurca singuri. Iar părinții ne-au promis că ne vor da cele două de îndată ce se va termina construcția. Ne-au asigurat, zic ei, că mai rămăsese puțin, iar noi i-am crezut. Le-am dat părinților noștri o sumă mare de bani și ne-am pregătit să ne mutăm. Cu toții am așteptat și am așteptat, dar nu am primit nicio veste despre sfârșitul construcției. Dintr-o dată ni s-a spus că vor să vândă cele două mașini, pentru că nu aveau suficienți bani pentru echipamente. – Am cheltuit și am economisit deja pentru voi, ce mai vreți? – Cheltuit? Ați dat doar un ban. Credeți că nu vrem să cheltuim niște bani pentru o bătrânețe confortabilă? – a spus mama în fața indignării mele.
– Mamă, ți-am dat peste o jumătate de milion. Ce mai aștepți de la noi? Exagerezi, poți să locuiești cu noi dacă vrei, dar va trebui să economisești pentru ipotecă. Mai degrabă aș prefera să locuiesc într-o cutie decât cu părinții mei sub același acoperiș. Având în vedere că mama mea este singura proprietară a casei, este ușor de ghicit că va trebui să trăim după regulile ei, ceea ce este nerealist. Soțul meu și cu mine am decis să ne plimbăm prin apartamente închiriate până când vom economisi pentru propriul apartament. Părinții mei par să fi uitat de toți banii pe care le-am dat în timpul procesului de construcție. Acum nu comunic cu părinții mei, iar ei par să nu aibă nicio dorință de a mă contacta. Dacă nu ar fi fost atât de egoiști, am fi locuit în propriul nostru apartament. Între timp, tot ce rămâne de făcut este să sperăm la o moștenire.
