Două situații paralele nu i-au permis Louisei să ducă o viață de familie liniștită. Ea se afla atunci într-o situație. Soțul ei părea să o iubească, de ce altceva mai avea nevoie pentru o fericire deplină. Probabil, o relație bună cu mama ei.
În copilărie, aceasta nu i-a acordat niciodată atenție fiicei sale. Louise a crescut cu bunica ei, care a crescut-o, i-a dat educație, mama ei nici măcar nu a intervenit în această chestiune. Ea și-a trăit propria viață, a schimbat bărbații ca niște mănuși de fiecare dată. În general, ea i-a ales pe cei puternici, ca urmare, ei s-au săturat repede de ea. Ea credea că nu are nevoie să muncească, trăia pe seama lor, așa că îi plictisea.
De data aceasta, mama a venit dimineața la Louise, fata nu o aștepta. Ca, totuși, de obicei.
– De ce ai venit atât de devreme? – Louise era indignată. – Ei bine, ia loc și ia micul dejun.
În acel moment, Max, încă logodnicul Louisei, s-a ridicat și a plecat de la masă. Louise s-a uitat la el aproape cățeluș, nu voia să rămână singură cu propria mamă.
– De ce nu mai pot veni la propria mea fiică? – a întrebat-o mama ei.
– Nu vii niciodată așa, pur și simplu. Ce, iar ai fost abandonată? O să ai grijă de tine?
– Nu e treaba ta! Viața mea personală nu e treaba ta. – Mama ei a răspuns brusc.
– Ai venit la mine acasă și îmi răspunzi așa?
Asta a fost jumătate din problemă, seara, din cauza absenței logodnicului, Louise s-a hotărât să-l sune. Dar nu era el la celălalt capăt al firului.
– Alo. – Era soția lui Max.
– Cine ți-a dat dreptul să-mi iei telefonul?” – se auzea pe fundal vocea lui Max.
– Max, de ce a răspuns această femeie la telefon și de ce se află în casa ta?
– A venit să ia ceva, – a răspuns Max.
– După tot ce a făcut, poți să-i arunci lucrurile pe fereastră.
– Eu sunt o ființă umană. Las-o să-și facă bagajele și să plece.
Era o situație dificilă, Louise însăși era însărcinată, Max încetase de mult timp să mai locuiască cu soția lui după ce aceasta îl înșelase. Este ciudat că nu a divorțat mai devreme, pentru că nu aveau copii.
