Frank o avea doar pe mama lui, dar aceasta se îmbolnăvise și murise. Abia își mai amintea de ea, doar mâinile ei calde și moi. Frank a rămas cu bunica lui, care era deja bătrână. Trăiau doar din pensia lor, trebuiau să economisească pe orice ca să se descurce. Băiatul purta haine ponosite. Aproape că nu avea jucării, doar o mașină stricată, pe care o găsise lângă coșul de gunoi și o reparase cu bandă adezivă.
Un băiat gras din curtea lor îl hărțuia constant pe Frank. Stătea în fața lui și râdea.
– Ești un orfan. Nimeni nu are nevoie de tine. Bunica ta va muri și vei ajunge într-un orfelinat!
– Cine ți-a spus asta?
– Mama mea.
Băiatul cel gras a scos o bomboană din buzunar și a zbârnâit ambalajul cu sfidare. Frank mânca rareori bomboane. S-a întors acasă, mânjindu-și lacrimile pe obraji. Bunica lui zăcea întinsă pe pat, cu trupul tremurând periodic într-o criză de tuse. Pentru prima dată, Frank a observat că bunica lui era într-adevăr foarte slabă și nesănătoasă. Fusese răcită, dar nu-și permiteau medicamente. S-a încruntat și s-a dus la farmacie.
La început, farmacista, sfidătoare, nu l-a observat, dar când a bătut la fereastră, a mârâit nervoasă:
– Ce doriți?
– Bunica mea este bolnavă, dați-i ceva pentru răceală, vă rog.
– Băiete, ai ceva bani?
– Nu, nu am.
– Atunci pleacă de aici, nimeni nu-ți va da nimic fără bani.
Farmacista era pe punctul de a-l da afară pe băiat, dar un client a oprit-o.
– Nu-ți face griji, vom cumpăra tot ce are nevoie bunica ta.
Ea a plătit pentru medicamentul pentru răceală și au plecat spre casa lui. După aceea, această femeie i-a vizitat des. Iar când bunica a murit, un an mai târziu, l-a adoptat pe băiat.
