– Dragă, înțeleg totul, bunica ta este bolnavă, a rămas singură, fără bunic. Dar de ce ar trebui să locuiască cu noi! Las-o să locuiască cu mama ta, ea oricum nu lucrează, stă acasă. Și poate vom avea un copil, nu avem nevoie de încă o povară aici!
– Cum poți să-i spui așa? E bunica mea! Draga și iubita mea. Mi-a fost mereu prietenă și sprijin. Iar mama mea nu o poate ajuta, știi, e după operație.
– Cât de slabe sunt toate rudele tale, de ce sunt toate bolnave? Să o băgăm pe bunica într-un azil de bătrâni? O să plătesc eu totul. O să găsim cel mai bun, ca într-o stațiune!
– Mama mea ar fi putut la fel de bine să mă bage într-un orfelinat. Gândește-te, cât timp mai are de trăit? Oamenii cu o inimă atât de slabă nu trăiesc mult. Las-o să-și trăiască ultimii ani într-o familie iubitoare! Noi vom avea toată viața noastră de trăit fără ea. Între timp, ai răbdare. Și o veți iubi, veți vedea! Este o bunică fermecătoare, cu umor!
– Bătrânii sunt nașpa! Nu vreau ca hainele mele să pută a urină!
– Îți dai seama că într-o zi copiii tăi vor spune același lucru despre tine?
– Eu nu am ajuns încă acolo. Între timp, vreau să trăiesc o viață normală, nu cu o bătrână care miroase urât.
– Bine, ajunge. Știi ce, împachetează-ți lucrurile și pleacă. Bunica mea a avut grijă de mine toată viața mea. Și tu ești nepoliticos fără să o cunoști! Nici măcar nu ai fost să o vizitezi cu mine!
– Ar trebui să plec?! O alegi pe bunica în locul meu?
– Eu aleg familia. Aleg dragostea și loialitatea. Și tu te duci cu propunerile tale împuțite.
A plecat în aceeași zi.
Laura și-a adus bunica la ea acasă și, deși îi era dor de soțul ei, în fiecare zi își dădea seama că a făcut ceea ce trebuia. Bunica se simțea din ce în ce mai rău.
Dar încerca să fie veselă și îi mulțumea constant nepoatei pentru grija ei. Și-au amintit de copilărie, de bunicul, de plimbările în satul natal …
Bunica a murit peste o lună. A adormit liniștită, sărutând-o pe Laura înainte de a merge la culcare. Era fericită că au reușit să petreacă atât de mult timp împreună înainte de a muri.
Laurei i-a fost foarte dor de bunica ei. O vizita des pe mama ei, care aproape își revenise după operație. A fost foarte recunoscătoare că Laura a avut grijă de bunica ei până la sfârșit.
În curând, Laura s-a căsătorit și nu a deranjat-o deloc faptul că soțul ei locuia cu bunica sa, bătrână, bolnavă, dar foarte bună și dulce. S-au împrietenit și uneori i se părea că este bunica ei care o privește cu acei ochi bătrâni și înțelepți…
Credeți că Laura a făcut alegerea corectă?
