– Ei bine, ce fel de supă e asta? Lisa, mama ta nu te-a învățat să gătești? Supa mamei mele este întotdeauna delicioasă. Ar trebui să-i spun să te învețe. George a continuat să mănânce supa și să se resemneze cu “lipsa de gust” a acesteia. Când farfuria s-a golit, a băgat-o în chiuvetă și s-a dus pe canapea. Lisa a început să spele în tăcere vasele.
– Dragă, nu ai uitat că sâmbătă mergem la ziua de naștere a mamei mele? Fă o plăcintă, să vadă mama ta cum știi să gătești. Sper că te pricepi mai bine la plăcinte decât la ciorbe? George a râs în hohote.
Lisa nu s-a amuzat. Ea nu știa să coacă plăcinte. Deloc. Și nu avea nicio dorință de a învăța, de a o surprinde pe mama soțului ei. Trăise și înainte fără plăcinte.
– Nu, plăcintele nu sunt genul meu. Pot să fac o prăjitură bună de la magazin.
– Oh, haide, oricine poate coace… Oh, Lisa, Lisa… În regulă, ne vom gândi la ceva…
Lisa și George s-au întâlnit acum câteva luni. Au fost prezentați unul altuia de un prieten comun. Lisei i s-a părut că formează un cuplu bun, aveau multe în comun, erau de aceeași vârstă. După o lună de relație, au decis să se întâlnească.
Locuiau în casa lui George. El împărțea bugetul familiei. Salariul lui rămânea la el, iar al Lisei pentru utilități și mâncare. Atât îi ajungea salariul mic. Când banii se terminau, Lisa trebuia să cerșească. Lui George îi plăcea să i se ceară lucruri. Asculta cu o privire importantă și, după un moment de tăcere, întreba întotdeauna dacă era cu adevărat necesar să cumpere acel lucru.
– Nu am cu ce să mă duc la mama ta. Nu am mai cumpărat nimic nou de mult timp.
– Sufletul meu, tu ai un dulap plin de haine, nu te inventa. Îmi amintesc că rochia verde e nouă, așa că mergi cu ea.
Rochia verde era veche de zece ani. Lisa nu o mai putea vedea. Iar pentru una nouă nu erau suficienți bani, nici înainte, nici acum. Dar ce să facă, va trebui să o poarte din nou. Sâmbătă s-au adunat numeroase rude pentru a felicita jubileul. Lisa s-a așezat modestă la capătul mesei. George s-a așezat lângă mama sa.
– Fiule, de ce stă colegul tău de cameră atât de departe, nu vrea să ne vadă?
– Mamă, nu începe, las-o să stea acolo, toți cei dragi ție sunt în apropiere…
La Lisa se uitau cu suspiciune aproape toți invitații. În urmă cu șase luni, George se despărțise de soția sa. Ea îl părăsise.
Nimeni nu știa motivul. George spunea că nu se înțelegeau bine. Și acum a adus una nouă… Câteva zile mai târziu, Lisa s-a îmbolnăvit. Nu a chemat un doctor, s-a tratat singură. Dar nu existau bani pentru medicamente, așa că a trebuit să-i cer lui George.
– Trebuie să cumpăr niște medicamente, mi le cumperi tu? O să-ți scriu o listă.
– Dragă, de ce te otrăvești cu chimicale? Mama mea se descurcă mereu cu rețete de casă, așa că ar trebui să încerci și tu. Va fi mult mai sănătos. Și acum medicamentele sunt foarte scumpe, nu ne permitem asemenea cheltuieli!
– Chiar ești… Cum poți să-mi refuzi medicamentele? E de necrezut! De acum încolo nu mai dau nici un ban din salariu, plătesc totul singur!
– Nu se poate așa ceva. Locuiești în apartamentul meu, așa că plătești singur. Uite câtă apă folosești, te speli pe cap în fiecare zi, și nu e totul gratis. Știi cum sunt utilitățile în ziua de azi.
– Deci sunt doar chiriașul tău? Ce mai aranjament ai acolo. Și mâine plec de aici. Nu-ți datorez nimic, din întâmplare?
George se uită la Lisa cu surprindere.
– Îmi datorezi o grămadă de bani.
– Ce anume? Foarte mulți?
– Țin evidența banilor pe care i-am cheltuit cu tine. Nu ești soția mea, așa că nu irosesc banii. Deși fosta mea soție îmi reproșa mereu că nu am destui bani… Voi, femeile, sunteți mercantile, vreți doar bani…
Lisa a râs. Ce bărbat, a numărat totul!
– În regulă, George! Te rog să-mi dai înapoi toți banii pe care i-am dat. Sau, mă rog, ia-i în contul, ca să zic așa, al datoriei mele. Ți-i dau ție.
A doua zi, Lisa s-a dus acasă la mama ei. Trei zile mai târziu, a apărut George. Avea portocale într-o pungă.
– M-am gândit… Întoarce-te, te voi ierta. Bine, dă-mi jumătate din salariul tău și păstrează restul. Și, de asemenea… Mi-e dor de supa ta. E foarte bună, ți-am spus-o intenționat, ca să nu te relaxezi, ca o măsură de precauție, ca să zic așa…
Lisa a pus punga cu portocale în mâini și a deschis ușa.
– Îți mulțumesc, desigur, George, pentru o ofertă atât de generoasă, dar nu. Nu mă mai întorc. Nu știu cum de m-am înțeles cu tine, cum de nu te-am înțeles de la început. Du portocalele la mama ta, ca să nu se irosească.
George s-a clătinat până în pragul ușii, a oftat și a ieșit. Încă unul nu-i aprecia anvergura sufletului. Și așa de bine începuse totul! E adevărat ce spune mama mea: nimeni nu înțelege un fiu ca o mamă. Îi voi duce niște portocale, de ce să se irosească? Poate că o să mănânc și eu o supă în același timp.
